In Grecia Antica, Luna plină nu era doar un fenomen Plăcut, ci și unul considerat periculos. Medicii și filozofii greci credeau că ciclurile lunare aveau un impact direct asupra minții umane. Se spunea că atunci când Luna era plină, aceasta declanșa nebunia în rândul celor deja fragili din punct de vedere mental. Termenul „lunatic” provine chiar de la „lună”.
Hipocrate, cunoscut ca fiind părintele medicinei moderne, a scris că creierul este cel mai „umed” organ din corp și, prin urmare, cel mai îmbolnăvit de atracția Lunii, asemenea mareelor. El credea că forța gravitațională a Lunii putea dezechilibra fluidele din creier, declanșând confuzie, anxietate sau chiar accese de nebunie. Această credință nu era doar o simplă superstiție.
Luna plină a avut un impact și asupra tratamentelor medicale. Medicii consultați calendarul lunar înainte de a efectua operații, iar ritualuri nocturne erau realizate pentru a calma mintea celor tulburați. Cei care se comportau ciudat sau tipau jos lumina Lunii pline erau considerați afectați de ceva dincolo de rațiune. Chiar și în zilele noastre, această idee supraviețuiește în mituri, filme de groază și chiar în statistici ciudate din camerele de gardă în timpul Lunii pline.
Toate aceste credințe și practici au început cu grecii, care priveau cerul și se temeau de puterea sa asupra sufletului uman. Luna plină era considerată un moment de risc și de pericol, iar influența sa era luată în serios de către cei din acea vreme. Astfel, Luna plină a fost asociată cu nebunia și tulburările mintale, devenind un subiect de studiu și de frică pentru oamenii din Grecia Antică.
