Romanul „Călătoriile lui Gulliver” scris de Jonathan Swift acum trei secole prezintă o imagine impresionantă a „Insulei zburătoare” a Laputei. În această a treia călătorie a căpitanului Gulliver, pasajele descriu în detaliu această insulă și modul în care este controlată de locuitorii săi.
Insula este descrisă ca un corp uriaș și opac, care se apropie de Gulliver și Soare. Este făcută dintr-o substanță solidă, iar fundul său este neted și radiant, reflectând marea de dedesubt. Gulliver observă o mulțime de oameni mișunând pe suprafața înclinată a insulei. Acești oameni folosesc un magnet pentru a ridica, coborî sau deplasa insula dintr-un loc în altul. Dacă magnetul este așezat cu capul care atrage înspre Pământ, insula coboară, iar dacă capul care respinge este îndreptat în înjos, insula se ridică imediat. Mișcarea insulei este oblică atunci când poziția magnetului este oblică.
Această idee năstrușnică a insulei zburătoare și a modului în care este controlată cu ajutorul unui magnet sofisticat poate părea pură fantezie. Cu toate acestea, există numeroase relatări și mituri din trecut care descriu nave aeriene și obiecte zburătoare. În epopeea indiană „Ramayana”, eroii participă la „zboruri aeriene” cu ajutorul unor nave numite vimanas. De asemenea, scrieri grecești și romane menționează „nave aeriene” observate în Grecia și Roma arhaic. Există și cronicile medievale care relatează întâmplări similare, cum ar fi apariția unei corăbii misterioase super unui oraș norvegian în secolul al IX-lea.
Aceste relatări, cu care Swift ar fi putut fi familiarizat, descriu în principal corăbii obișnuite care zboară. Cu toate acestea, în romanul său, Swift a ales să prezinte insula zburătoare jos forma unui cerc sau disc. Această alegere poate fi inspirată de relatări despre „scuturi” sau „mingi” zburătoare care străluceau și erau observate pe cer. De exemplu, în anul 217 î.Hr., au fost observate „scuturi” strălucitoare pe cerul localității Alpi din Italia. În volumul al doilea al „Istoriei naturale”, Plinius relatează că în anul 100 î.Hr., un „scut” radiant a trecut pe cer de la răsărit la apus. Există și alte relatări similare în cronicile medievale.
Astfel, se poate presupune că fantezia lui Swift s-a inspirat din aceste materiale, indiferent de fenomenul adevărat care a avut loc. Relatările originale despre „corăbii zburătoare” pot fi atribuite mirajelor, iar obiectele zburătoare luminoase de formă ovală ar putea fi bolizi uriași sau alte fenomene naturale.
În ceea ce privește secretul „motorului magnetic” al Laputei, acesta poate fi inspirat din lucrarea fizicianului englez William Gilbert „Despre magneți și corpuri magnetice”. Gilbert susține că întreaga masă a Pământului este un magnet uriaș, iar sateliții sunt magneți mai mici atrași de acesta. Astfel, ideea unei inimi magnetice în Laputa poate fi considerată o extindere a acestei teorii.
În concluzie, romanul „Călători
