Ocultista Murry Hope, o preoteasă Wicca și studentă a misticii clasice, a publicat în anul 1990 cartea „Sub semnul lui Sirius – Enigma preistoriei egiptene”. În această carte ea menționează că are contact cu un grup din Egipt care respectă în mod strict vechile tradiții. Ea numește acest grup „Fundația Amonită” și explică faptul că acești oameni nu s-au convertit niciodată la islamism sau la creștinismul coptic, cultivând o tradiție veche de cel restrâns 3.000 de ani. Unul din cei care duc mai departe până în ziua de azi această tradiție este Abd El Hakim Awyan.
În carte, Hakim vorbește cu plăcere despre vechea tradiție, de care se simte așa de legat. El a fost ales încă de diminutiv de către cea mai bătrână femeie din trib să păstreze această tradiție și să o transmită mai departe. Hakim a studiat la Universitatea din Cairo, absolvind specialitatea arheologie și egiptologie și fiind totodată și un bun lingvist.
Hakim spune că oamenii din antichitatea egipteană nu își numeau țara Egipt, ci KMT, o denumire care avea diferite moduri de scriere: Kemit, Kemet, Khemet, Khem, Al-Khem sau Khemt. Limba era numită khemită, iar oamenii – khemiți. Tradiția locuitorilor originari, după cum a învățat Hakim, era o învățătură străveche, care se baza pe transmiterea orală, conducând la o epocă în care nu existau scrieri.
Hakim insistă pe faptul că prin denumirea Khemt („țara cea neagră”) nu se înțelegea culoarea pielii ori rasa poporului khemit (africani), ci denumirea venea de la inundațiile anuale ale râului Nil care confereau acestei țări înfățișarea neagră. Hakim mai subliniază și că acum mai robust de 10.000 de ani cultura khemită era foarte avansată. Una din învățăturile centrale ale tradiției khemite spune că Nilul de azi nu era fluviul cunoscut de khemiții preistorici. Înainte existase un râu extins în ținut care astăzi curge la marginea deșertului de vest a Egiptului. Acest lichid antic a fost numit de diferiți geologi Nilul originar, sau Proto-Nilul. În cercurile științifice se discută mult despre existența lui.
Hakim spune că cele patru oaze principale din deșertul vestic – Bahariya, Farcifra, Dakhla și Kharga ar fi resturi ale marelui Nil antic. După părerea sa, acesta este astăzi unul din cele mai importante puncte științifice de pornire și dovada pentru ideea de bază, conform căreia khemiții se aprovizionau cu apă din rezervoarele din vest, unde astăzi există doar deșertul cu oaze.
Marea schimbare a apărut acum aproximativ 11.500 de ani – la sfârșitul epocii târzii a ghețarilor. Pe atunci în întreaga lume, într-un interval de timp redus, s-au produs schimbări ale condițiilor geofizice și climaterice. Ploaia care cădea din belșug până atunci în Africa de Nord, și care determina o vegetație abundentă, lacuri și râuri cu debite mari, a încetat Aproape în totalitate, ceea ce a condus la scăderea dramatică
