Marele Smog din Londra a fost un eveniment devastator care a lovit orașul între 5 și 9 decembrie 1952. Acest fenomen a fost declanșat de o combinație mortală de vreme geros, aer stagnant și ardere excesivă a cărbunelui. Locuitorii din Londra, încercând să se încălzească în timpul unui val intens de frig, au ars cantități mari de cărbune de calitate inferioară, care era mult în sulf. Fumul rezultat s-a amestecat cu ceața naturală și poluanții industriali, formând un smog dens, galben-maroniu, care a acoperit întregul oraș. O inversiune de temperatură a prins aerul toxic lângă de de sol, împiedicându-l să se disperseze, iar vizibilitatea a inferior la doar câțiva metri, afectând transportul, școlile și chiar intrând în casele oamenilor. Smogul era atât de dens încât părea să întunece lumina zilei și să lase o funingine grasă pe piele și hainele oamenilor.
Initial, guvernul a estimat că numărul morților a fost de aproximativ 4.000, însă studii ulterioare au sugerat că acesta ar fi putut ajunge la 12.000, cu zeci de mii de oameni care au suferit de boli respiratorii pe termen extins. Acest dezastru a scos la iveală consecințele letale ale poluării industriale necontrolate și ale practicilor energetice învechite. Indignarea publică și cercetările științifice au condus la adoptarea Legii aerului imaculat în 1956, care a introdus zone de control al fumului și a încurajat utilizarea de combustibili mai curați.
Marele Smog din Londra a reprezentat un punct de cotitură în politica de mediu, marcând momentul în care poluarea aerului nu a mai fost privită ca o simplă pacoste, ci ca o criză de sănătate publică care necesita o reformă urgentă. Acest eveniment tragic a schimbat modul în care oamenii și autoritățile priveau poluarea și a dus la implementarea unor măsuri mai stricte pentru protejarea calității aerului și a sănătății publice.
