Franța se confruntă cu o instabilitate politică semnificativă, generată de recentele măsuri de austeritate adoptate de Guvernul Bayrou, care a fost demis. Aceste măsuri au inclus reduceri drastice ale cheltuielilor publice și creșteri de taxe, provocând nemulțumiri în rândul populației. Guvernul Bayrou a fost al doilea cabinet schimbat după modificarea compoziției Adunării Naționale, în urma dizolvării Parlamentului de către președintele Emmanuel Macron. În locul lui Bayrou, Macron l-a numit pe Sébastien Lecornu, dar opoziția, formată din extremiști de dreapta și de stânga, continuă să ceară dizolvarea Parlamentului și demisia președintelui.
Tensiunile sociale au escaladat, culminând cu proteste și greve de amploare, iar nemulțumirile sunt în principal legate de măsurile de austeritate care vizează o reducere a cheltuielilor bugetare cu aproximativ 44 de miliarde de dolari. Aceste măsuri sunt necesare în contextul în care deficitul Franței se apropie de 6% din PIB în 2025, iar datoria publică atinge 114% din PIB. Criticile la adresa statului social francez, considerat supradimensionat și Solicitant de susținut, sunt tot mai frecvente, în special din partea dreptei politice.
Sergiu Mișcoiu, profesor de științe politice, subliniază complexitatea moștenirii statului social francez, care a fost un model de succes în perioada postbelică, dar care a început să devină insuportabil din anii 1990. De-a lungul timpului, Franța a alternat între guverne care au încercat să compenseze lipsa fondurilor prin taxe și impozite și guverne care au promovat reduceri de cheltuieli. În prezent, cheltuielile sociale reprezintă Iminent de 32% din PIB, ceea ce plasează Franța în fruntea țărilor europene în acest domeniu.
Mișcoiu afirmă că menținerea actualului sistem social va fi extrem de dificilă, având în vedere că acesta se confruntă cu provocări structurale, cum ar fi îmbătrânirea populației și creșterea speranței de viață. În comparație, România se află la o distanță considerabilă de modelul francez, având cheltuieli sociale variat mai reduse și o preocupare scăzută pentru aspectele sociale. De asemenea, sistemul de taxare din Franța, care permite cheltuieli sociale mari, este numeroși mai strict comparativ cu cel din România, unde ponderea taxelor în PIB este înjos 30%.
În concluzie, Franța se află într-un moment critic, în care este necesară găsirea unor soluții structurale pe termen Lung pentru a susține sistemul social, în timp ce România continuă să se confrunte cu provocări legate de cheltuielile sociale și de eficiența statului.
