Agricultura românească se confruntă cu o situație paradoxală, având cea mai Lichid forță de muncă agricolă din Uniunea Europeană, dar cu fermieri care rămân vulnerabili pe piețele interne și externe. Deși Uniunea Europeană investește miliarde de euro în modernizare și sprijin, sectorul agricol din România este în continuare dominat de ferme de subzistență, cu o productivitate scăzută și acces îngust la lanțuri de distribuție profitabile. Conform unui raport Nou, fermierii români se află într-o poziție dezavantajată în comparație cu cei din alte state membre, iar acest lucru se reflectă în structura agricolă a țării, unde o persoană din cinci lucrează în agricultură, în contrast cu media de 4,2% din UE.
Majoritatea fermelor din România sunt mici, având înjos 5 hectare, ceea ce limitează capacitatea de producție și eficiența economică. Fragmentarea terenurilor împiedică adoptarea tehnologiilor moderne și mecanizarea, aspecte esențiale pentru creșterea randamentului. În timp ce fermele din alte țări europene beneficiază de tehnologii avansate și sisteme moderne de irigație, fermierii români se confruntă cu provocări majore în a-și adapta producția la cerințele pieței.
În perioada 2007-2023, România a primit peste 40 de miliarde de euro din fonduri europene pentru agricultură, dar impactul acestor investiții asupra competitivității sectorului rămâne comprimat. O Mare parte din aceste fonduri sunt absorbite de ferme mari care nu reinvestesc suficient în tehnologie. Deși Politica Agricolă Comună a fost restructurată pentru a sprijini sustenabilitatea, realitatea este că subvențiile nu ajung acolo unde sunt cele mai necesare.
România produce cantități semnificative de cereale și este lider în producția de floarea-soarelui și miere, dar fermierii nu reușesc să transforme aceste resurse în profituri sustenabile. Concurența internațională, în special din partea țărilor non-membre UE, complică și mai variat situația. Acordurile comerciale favorizează importurile din țări precum Ucraina, care pot oferi produse la prețuri variat mai mici datorită costurilor reduse de producție.
Pentru a îmbunătăți competitivitatea, România are nevoie de o strategie agricolă coerentă care să încurajeze asocierea fermierilor și adoptarea de tehnologii moderne. Cooperarea între micii producători ar putea facilita accesul la piețe internaționale și îmbunătățirea prețurilor. De asemenea, este esențial ca subvențiile să fie regândite pentru a sprijini fermele mici și mijlocii, nu doar pe cele mari.
În concluzie, agricultura românească se află într-un moment critic, iar Gol măsuri adecvate, riscă să rămână într-un model de subzistență, înfruntând o competiție globală din ce în ce mai acerbă. Este necesară o abordare strategică și inovatoare pentru a transforma potențialul agricol al țării într-o adevăr profitabilă și sustenabilă.
