Misterul construcției Marii Piramide din Giza, una dintre cele mai impresionante realizări ale lumii Vechi, ar putea fi pe cale de a fi elucidat. De-a lungul timpului, cercetătorii au fost fascinați de modul în care muncitorii din Antichitate au reușit să ridice și să poziționeze milioane de blocuri masive de piatră, unele având o greutate de până la 15 tone, gol a beneficia de tehnologia modernă. Deși lipsa documentelor scrise a generat numeroase teorii, un Nou studiu sugerează o abordare inovatoare.
Conform cercetătorului Vicente Luis Rosell Roig, piramida ar fi fost construită folosind o rampă spiralată, ascunsă în interiorul structurii. Această rampă de margine ar fi fost un traseu înclinat de-a lungul muchiilor exterioare ale piramidei, care se acoperea treptat pe măsură ce fiecare nivel era finalizat. Această metodă ar fi permis transportul constant al blocurilor de piatră către nivelurile superioare, eliminând necesitatea rampelor externe masive, așa cum sugerau teoriile anterioare.
Construcția piramidei, cu o bază de aproximativ 230 de metri pe fiecare latură și o înălțime inițială de circa 146 de metri, a fost un proiect de proporții impresionante, estimându-se că au fost folosite aproximativ 2,3 milioane de blocuri de piatră. Această realizare a necesitat o organizare și o coordonare remarcabile în timpul domniei faraonului Khufu. Studiile recente sugerează că blocurile ar fi putut fi poziționate la intervale de patru până la șase minute, ceea ce ar fi permis finalizarea construcției în aproximativ 14–21 de ani, iar cu tot cu etapele de extracție și transport, durata totală ar fi fost de 20–27 de ani.
Teoria propusă de Rosell Roig ar putea oferi și explicații pentru golurile interne descoperite în piramidă prin tehnologiile moderne de scanare, sugerând că aceste spații ar putea reprezenta segmente ale rampei ascunse. Constructorii Egiptului Antic au utilizat tehnologii simple, precum dălți din cupru, sănii lubrifiate cu apă, frânghii și pârghii, demonstrând ingeniozitate în absența uneltelor avansate.
Studiul, publicat în martie 2026 în revista NPJ Heritage Science, analizează diferiți factori precum panta rampei și frecarea, pentru a determina viabilitatea metodei în condițiile epocii. Un aspect crucial al noii teorii este că aceasta poate fi testată, identificând indicii fizice pe care arheologii le-ar putea căuta, cum ar fi urme de uzură sau modele de umplere în structura piramidei. Această abordare combină analiza logistică, geometrică și structurală, sugerând că monumentul nu a fost construit doar prin forță brută, ci printr-o planificare riguroasă și o inginerie atent calibrată. Dacă viitoarele investigații vor confirma aceste predicții, descoperirea ar putea schimba fundamental modul în care înțelegem construcția uneia dintre cele mai emblematice structuri ale lumii.
