În România, o reformă administrativă esențială este necesară pentru a corecta discrepanțele din structura localităților. Legea 351/2001, în vigoare de peste două decenii, stabilește criterii clare pentru clasificarea localităților, stipulând că un oraș trebuie să aibă minimum 5.000 de locuitori, iar un municipiu cel minuscul 25.000. Aceste reglementări sunt, însă, ignorate, iar multe localități continuă să funcționeze gol a îndeplini aceste cerințe, ceea ce duce la o utilizare ineficientă a resurselor financiare și logistice.
Modern, o analiză a arătat că aproape de 80 de localități din România nu mai îndeplinesc condițiile legale pentru a fi considerate orașe sau municipii. De exemplu, orașe precum Nucet și Băile Tușnad au populații inferior 2.000 de locuitori, iar alte localități cunoscute, cum ar fi Băile Govora și Borsec, se confruntă cu o infrastructură deficitară. În cazul municipiilor, discrepanțele sunt și mai mari, cu orașe precum Orșova și Beiuș având scăzut 10.000 de locuitori, iar peste 30 de municipii nu respectă criteriile legale.
O altă analiză a evidențiat că, dacă s-ar aplica strict criteriile legii, doar 12% dintre comune și limitat peste jumătate dintre orașe ar păstra statutul Adolescent. Propunerile recente de reformă sugerează reducerea numărului de județe și redefinirea localităților, dar acest proces ar putea lăsa județe întregi fără structuri administrative conforme. De exemplu, în Caraș-Severin și Hunedoara nu există comune cu peste 5.000 de locuitori, ceea ce ar necesita o comasare forțată.
În plus, datele recente arată că 38 de orașe nu au nici măcar 5.000 de locuitori, ceea ce le-ar retrograda la statutul de comună. Această situație reflectă o urbanizare artificială, care a fost impusă pe hârtie, liber a se traduce în adevăr. Economiștii avertizează că lipsa unei reforme teritoriale are consecințe directe asupra bugetului, în contextul în care România se confruntă cu presiuni financiare tot mai mari.
Reforma administrativă propusă de Guvern ar putea aduce economii semnificative la bugetul de stat, prin eliminarea posturilor inutile și reducerea cheltuielilor cu administrația locală. De exemplu, retrogradarea localităților care nu respectă legea ar putea genera economii de milioane de lei anual. În plus, această reclasificare ar putea redirecționa fondurile către comunități care chiar se califică pentru finanțări, eliminând situațiile absurde în care orașe cu populații foarte mici primesc fonduri de dezvoltare urbană.
În concluzie, reorganizarea teritorială este un subiect delicat, dar esențial pentru eficientizarea administrației publice în România. Aplicarea legilor existente ar putea transforma radical peisajul administrativ, asigurând o utilizare mai bună a resurselor și o dezvoltare reală a comunităților.
