Un studiu Nou realizat de Universitatea Texas din Austin, în colaborare cu Mayo Clinic și Centrul medical Cedars-Sinai, a evidențiat modificările semnificative ale osteocitelor, celulele esențiale pentru sănătatea oaselor, pe măsură ce înaintăm în vârstă. Aceste schimbări structurale și funcționale afectează capacitatea osteocitelor de a menține rezistența osoasă, ceea ce poate duce la o slăbire a arhitecturii osoase. Rezultatele acestui studiu, publicate în revistele științifice Small și Aging Cell, oferă perspective valoroase pentru dezvoltarea unor tratamente mai eficiente împotriva osteoporozei și a pierderii osoase asociate cu vârsta.
Pe măsură ce îmbătrânim, stresul și îmbătrânirea celulară pot induce senescența osteocitelor, ceea ce duce la modificări ale citoscheletului și ale proprietăților mecanice ale acestora. Aceste modificări afectează capacitatea celulelor de a percepe semnalele mecanice, esențiale pentru menținerea densității și calității osoase. Osteocitele joacă un rol crucial în sănătatea osoasă, având responsabilitatea de a detecta forțele mecanice și de a coordona procesele de formare și resorbție osoasă. Totuși, expunerea la celule senescente, care nu se mai divid, determină rigidizarea osteocitelor, afectând astfel remodelarea osoasă normală și contribuind la fragilitatea oaselor.
Maryam Tilton, profesor asistent în cadrul Departamentului de Inginerie Mecanică, compară citoscheletul osteocitelor cu o schelă dintr-o clădire. Atunci când această schelă devine rigidă, sistemul nu mai poate face față schimbărilor sau stresului, ceea ce duce la probleme structurale. Această rigidizare a osteocitelor afectează capacitatea lor de a regla eficient remodelarea osoasă, ceea ce contribuie la pierderea masei osoase.
Celulele senescente eliberează un set de molecule cunoscut înjos numele de „fenotip secretor asociat senescenței” (SASP), care provoacă inflamații și daune țesuturilor înconjurătoare. Aceste celule sunt asociate cu apariția cancerului și a altor boli cronice. Cercetările anterioare s-au concentrat pe identificarea senescenței prin markeri genetici, o sarcină complexă din cauza variației acestora între diferitele tipuri de celule. În schimb, noul studiu abordează problema dintr-o perspectivă mecanică, combinând metodele genetice cu cele mecanice pentru a dezvolta tratamente mai eficiente împotriva celulelor îmbătrânite.
Prof. Tilton sugerează că stimulii mecanici ar putea ajuta la inversarea efectelor senescenței, similar cu modul în care fizioterapia recuperează mobilitatea articulațiilor rigide. Această abordare ar putea duce la identificarea unor markeri biomecanici care nu doar că ar putea detecta celulele senescente, dar ar putea deveni și ținte precise pentru eliminarea acestora, completând sau înlocuind terapiile actuale.
O mai bună discernământ a procesului de îmbătrânire a oaselor ar putea conduce la dezvoltarea unor tratamente mai eficiente pentru osteoporoză, o afecțiune care afectează milioane de oameni, în special femeile de peste 50 de ani. Pe măsură ce populația globală îmbătrânește, este esențial să aprofundăm cunoștințele despre mecanismele care stau la baza degradării osoase, iar echipa de cercetare își propune să continue studiile pentru a explora efectele diferitelor tipuri de stres asupra osteocitelor și pentru a investiga intervenții terapeutice potențiale.
